DUALITATEA CA SEMN AL SUPERIORITĂŢII

Mă gândeam zilele trecute la dualitatea oamenilor din jurul meu. De fapt, nici nu "îmi permit" o cercetare sau o catalogare mai largă a persoanelor fiindcă în funcţie de mediul în care trăieşti, inevitabil te schimbi. Observ că a încerca să fii ceea ce nu eşti, sau a încerca să pari ceea ce nu-ţi iese e un lucru comun. Ştiu că apartenenţa la grup e una din nevoile capitale dar asta e o motivaţie disfuncţională atâta timp cât pentru recunoaştere trebuie să îţi vinzi pielea vopsită. În fine, urăsc când folosesc cuvinte sofisticate... nu mă reprezintă, asta e o dovadă a dualitaţii mele pe care am (re)remarcat-o. Am prieteni care vor să pară răi, violenţi când de fapt sunt atât de fragili emoţional, prieteni care povestesc istorii de-ale lor majoritar fictive doar pentru a se convinge pe sine de unele chestii... Niciodată n-am fost vreun psiholog nebun să caut nod în papură dar mi se pare prea evidentă dualitatea asta. De fapt, toată treaba a plecat de la zodia mea, sunt Gemeni şi cică aş fi şi dual (aka cu două feţe). Treaba asta mi se pare una interesantă. Eu ştiu că Gemenii în general sunt oameni inteligenţi, foarte inteligenţi (pot da şi o lista imensă de idioţi). Ei bine, un om inteligent, indiferent de ce zodie ar fi el (fuck that) tinde spre a afişa doar o parte din aspectele care-l definesc. Un om subdezvoltat din punctul asta de vedere nu are nicio reţinere, şi este continuu într-o manifestare rectilinie a sa, pe când oamenii puţin mai luminaţi îşi păstrează o parte din angoasa proprie...asta e părerea mea şi cum îmi place să plec şi să (mă) las cu ochii în soare...ne mai auzim.