Tocmai mi-am amintit! Aţi observat cât de temeinic este clădită lumea pe contrarii, pe discrepanţe, pe poli opuşi? Da! Dualitatea pare să fie principala caracteristică a fiecărei forme de energii. Există bine şi rău, plus şi minus, rece şi cald, mult şi puţin etc. Chiar şi relaţiile interumane, care sunt cele mai delicate raporturi-uşor observabile-, sunt construite TOT pe contrarii... Săracul Eminescu... El, rege al contradicţiilor dacă ar ştii că şi acum se trăieşte ca în viziunea lui...ne-ar acuza de plagiat. Asta ar fi ipoteza, trec la concluzie şi apoi o să încerc să o şi demonstrez. Am citit, am auzit, am realizat că de multe ori forma "de subzistenţă concretă a unei naturi raţionale" (pentru cine a făcut Dogmatică, e vorba de Boetius) e sensibil distrusă de exact, fix, cu precizie şi fără excepţie de lucrurile, obiceiurile, obsesiile care ne frământă, ne macină.
E drept, am citit eu ceva de genul în nişte cărţi din domeniul bioenergiei, febleţea mea, că dacă acordăm o atenţie "deosebit de deosebită" unui principiu de sine stătător sau nu, o să sfârşim cu pierderea acestuia şi o să pierim de asemenea, din cauza lui. Pe româneşte ar suna cam aşa: dacă exagerezi dorind/iubind ceva, atunci ceva-ul acesta pleacă, dar asta nu înainte să "te distrugă"...
Exemple de astăzi...sunt multe...fuga după bani, glorie, putere, iubire cu disperare şamd.
Totuşi, trecând peste materialism şi hedonism o să pomenesc şi nişte exemple clasice, elocvente. De pildă Icar. Animat de dorinţa de a zbura şi de a ajunge mai sus, s-a ars... La fel şi Prometeu, pentru oameni a suferit aducându-le focul, la fel şi Narcis care a murit înecat în râul în care se admira.
Multe exemple, multe... Mă uit pe geam şi aş putea să mai dau câteva.
"Cum se termină hipopotamul? Brusc!" aşa o să închei şi eu! Ne mai citim!
