PRIZONIERUL PROPRIULUI VIS

Capul plecat, mâini-lanţuri, picioare-lanţuri,
Iar am uitat că sunt aici să sap şanţuri...
Mirosul de praf de puşcă din nări mă ţine treaz
Şi sistematic muşcă, lăsând tatuaj de Alcatraz

privesc pieziş pe sub glugă, pe buze am o rugă
Care devine mantră fiindc-o repet cu trudă
Şi-mi zic că fricii mele n-am să-i mai devin slugă
Şi-o să rezolv prin luptă ce rezolvam prin fugă.

Şi uit, ca o dependeta care bate la uşa să-i deschid
Simt că nu am puteri, privesc morbid chipul livid
Pe care oglinda mi-l aruncă până sub cornee
-E teama ta de ieri, îi deschid eu, sari în tranşee!

Capul plecat, mâna pe pix, piciorul stâng întins
Tot ce-am zis, ce-am scris să fie oare-un vis?
-Scriitorule fără vicii obişnuite, trezit din trip
Bate cineva la uşa, vrei să îi deschid?

DUALITATEA CA SEMN AL SUPERIORITĂŢII

Mă gândeam zilele trecute la dualitatea oamenilor din jurul meu. De fapt, nici nu "îmi permit" o cercetare sau o catalogare mai largă a persoanelor fiindcă în funcţie de mediul în care trăieşti, inevitabil te schimbi. Observ că a încerca să fii ceea ce nu eşti, sau a încerca să pari ceea ce nu-ţi iese e un lucru comun. Ştiu că apartenenţa la grup e una din nevoile capitale dar asta e o motivaţie disfuncţională atâta timp cât pentru recunoaştere trebuie să îţi vinzi pielea vopsită. În fine, urăsc când folosesc cuvinte sofisticate... nu mă reprezintă, asta e o dovadă a dualitaţii mele pe care am (re)remarcat-o. Am prieteni care vor să pară răi, violenţi când de fapt sunt atât de fragili emoţional, prieteni care povestesc istorii de-ale lor majoritar fictive doar pentru a se convinge pe sine de unele chestii... Niciodată n-am fost vreun psiholog nebun să caut nod în papură dar mi se pare prea evidentă dualitatea asta. De fapt, toată treaba a plecat de la zodia mea, sunt Gemeni şi cică aş fi şi dual (aka cu două feţe). Treaba asta mi se pare una interesantă. Eu ştiu că Gemenii în general sunt oameni inteligenţi, foarte inteligenţi (pot da şi o lista imensă de idioţi). Ei bine, un om inteligent, indiferent de ce zodie ar fi el (fuck that) tinde spre a afişa doar o parte din aspectele care-l definesc. Un om subdezvoltat din punctul asta de vedere nu are nicio reţinere, şi este continuu într-o manifestare rectilinie a sa, pe când oamenii puţin mai luminaţi îşi păstrează o parte din angoasa proprie...asta e părerea mea şi cum îmi place să plec şi să (mă) las cu ochii în soare...ne mai auzim.

PORTRET DE MIZANTROP

dacă te întrebi ce mai fac, să ştii că uit nume...
Peste umăr văd urme, în spate e atâta lume
şi eu...nu-i cunosc, i-am întrebat cine sunt
Şi nu mi-au răspuns...sunt singur pe Pământ.

Mărci înregistrate strâng biruri pentru că respir
Şi doar pentru că e gratis, versuri mai înşir.
E cred...singurul lucru original pe care mai pot să-l fac
Din amintiri din copilărie cu Mascatul în Frac.

Cad petale roşii...TM, plătesc clişeul
Ei nu-nţeleg că nu-i a mea vina că îmi visează eul...
Şi Solomon şoptea că-n vremuri vechi a fost
Ce e şi-acum şi că timpul ştie astea pe de rost.

Copil cu inima-buncar de titan îngrop asumatic paşii
Să îi ascund căci fug să nu fiu cunoscut, ca laşii...

CELOR CARE

Celor care văd răsăritul când plouă,
Le urez lumină, pace vouă!
Fericiţi sunt cei care vor să simtă cu adevărat
Pentru că găsesc într-un sfârşit ce au căutat.

Celor care vor adevărul care doare, toată stima!
Sunt prea puţini care chiar preţuiesc lumină,
Iar candela lor deşi are doar o scânteie
Curăţă de întuneric întreaga Cale Lactee.

Fericiţi cei ce nădăjduiesc căci se vor mângâia
Vor mângâia pe ceilalţi şi şi vor simţi căldura
Fiindcă tot ce dai din inimă, altora,
Vine înapoi de înainte să poţi da.

Celor îmbolnăviti de lucrui triste, totu-i spre bine,
Le promit că vin zile mai senine.
Ştiu că o picătură dulce scote tot gustul amar,
Altfel tot ce îndurăm cu dragoste e-aproape în zadar.

SECRETUL NEFERICIRII

se ia un om. Dacă e crud înseamnă că încă e fericit.
Întoarce-l pe toate părţile şi pune-l la prăjit.
Când va scoate primii aburi de supărare
Sau primele lacrimi amare vei şti în sfârşit
că e nefericit.

Atenţie! Reţeta abia acum începe,
Deci dacă credeai că-i aşa uşor te îmbeţi cu apa rece!
un om nefericit trebuie gătit în aşa fel
încât în fiecare zi să uite de el.

I se taie puţin din raţiune,
i se curăţă din dragoste, i se lasă o porţiune
Cât să poată să se iubească doar pe sine
şi dacă aţi ajuns până aici e bine!

Apoi, se ia nefericitul,
I se feliază ideile cu cuţitul
să nu mai găsească nimic la locul lui
Şi gata! Ai terminat felul întâi!

Dar...dacă vrei să ai nefericiţi în continuare
Trebuie să-ţi iei măsurile de rigoare!
Un nefericit trebuie să facă şi pe alţii nefericiţi
Deci îi dai drumul liber şi îi promiţi
Că dacă le va împărtăşi şi celorlalţi tristeţea sa
Se va elibera.

Normal, îl minţi,
Tu cum de crezi că sunt atâţia oameni nefericiţi?
Şi, era să uit, serviţi!

CĂLĂUZĂ PENTRU ORBI

De câţiva ani încerc să zâmbesc - nu-mi iese
Dese feţe şterse mă fac să-mi pese de interese
Nesedus şi redus la absurd, sunt în plus
Şi alţii mă privesc de sus de parcă cine ştie unde au ajuns...

Jalnic, dacă pic acum n-am nicio scuză
Pot să fug, să strig orice şi eşecul mă refuză
"N-o să dau de muză" - gand de loser - mă amuză
Călătorii ăştia orbi încă mă vor călăuză.

Sahara la pas cu ei în spate, am de tras
Zeci de oameni fără ochii să vadă, dar cu glas.
Să îi mint că văd în faţă apă multă şi verdeaţă
Sau să le spun adevărul chiar dacă le muşc din viaţă?

Apă pe sfârşite, praf, căldura se simte grav,
Unii mor, ceilalţi nu-i văd, nu le spun, devin mârşav
Ştiu cât sunt de sensibili, echilibrul lor firav
Recunoaşte două stări: deep in shit sau deep in love.

Noaptea-i frig, le zic poveşti, unii nu pot să adoarmă
Unii-au adormit pe drum, restul - peisaj de toamnă,
Chip uscat reflectă focul, arde ultima speranţă
Apă nu mai e deloc, plecăm mâine dimineaţă.

COLŢI FALŞI DE VAMPIR

În dimineţi trezit din letargie ca vampirii
Mă hrănesc din suferinţă şi-asta împotriva firii,
Îmi clatesc ochii cu respingere şi gesturi
Care iau prin surprindere şi contrazic firescul.

Umbrele din jurul meu sunt oameni după titlu,
Nu-i înţeleg deloc dar îi cunosc litru cu litru,
Ei cred că treaba cu trăitul sau cu suferitul
Se va termina când le va-nchide ochii sfârşitul.

Dau să plec, să fug de soare, viaţa asta în reluare
Şi celule albe-roşii mă aduc la disperare,
Hrană fără gust şi rană, spiritul îngust de teamă
Nu mă face să regret că nu ştiu nici cum îi cheamă...

Lacrimile celorlalţi, rămân totuşi lacrimi dacă
Pentru ei înseamnă chin, pentru alţii-nseamnă apă
Şi ce-i apă se usucă, urcă spre cer ca o rugă
Nu găseşte o Ureche şi se-ntoarce să se scurgă...

DE SUB LUPĂ

Poezia mea nu-i light, ce, credeai că-i pepsi?
Scriu pentru oameni cu lexic, nu cu minte sexy...
Bag cuvinte, condimente, piperat ca-n Mexic
N-am de gând să dezamăgesc de tânăr ca laszlo sepsi.

Nu pot să respir de specialişti în zece domenii
Care se cred printre alţii genii ale vremii
Eu forţat să fiu ce sunt, dar să port în faţă "semi"
Fără să urc sau cobor ca-n jocul de Remi.

De prin zero şapte scriu, resurectat de Zooky
Vreme-n care nu puteam să unesc nici două buchii
Timpul trece, cu ce-am rămas citeşti acum,
Nu-mi pasă ce crezi când aud singur cât de bine sun.

Versuri la minut, instanctanee de cuvinte
Şi la cât de repede dispar poţi să zici că-s sprinter
Vrăji de genul epitete au trecut, nu am regrete
Simt că scriu folosindu-mă concomitent de două drepte.

Am auzit şi că sun naşpa ca un ton polifonic,
Le-am fumat, curaj n-am încă dar iau astea drept un tonic
Am eclipse mai des ca luna, mă ascultă lumea
Şi de obicei fac ce fac ca să ies calumea.

LINIE

Nu te chinui ca lumii să-i înţelegi mersul
Singura busola care-ţi trebuie e interesul
Azi când sunt dus cu preşul, urmăresc succesul
Doar pe marile ecrane de pe malluri fiindcă restul
e mizerie... copycat-uri care sperie
Prin lipsa de originalitate în materie
Vor să dea bine-n mulţime stârnind invidie
Şi uită că vârsta le va fi final de linie.

GOANA DUPĂ FERICIRE

Pursuit for happyness...
Ăsta e un film pe care l-am văzut recent, îl are ca actor pe Will Smith, şi după cum şi titlul sugerează, tema, subiectul şi motivul filmului este fericirea. De fapt ar cam fi absenţa fericirii şi motivaţia prin absenţa pe care o dă. E vorba de o familie în destrămare, mamă, tată şi băieţel de vreo şase ani care aleg să caute împlinirea în alte direcţii. Actanţii principali sunt tatăl şi băiatul care trec prin momente grele, rămân fără adăpost, fără muncă, şi cursuri speciale în speranţa de a prinde singurul post vacant de broker şi într-un final, evident, îl obţine şi totul devine ok, un film cu happy end clasic. Treaba e că în viaţa lucrurile se petrec puţin altfel. Un insucces urmat de încă un insucces atrag declinul psihic şi de aici pică tot. Mi-aş dori să putem găsi atât de multe motive să mai încercăm o dată. Întotdeauna am fost un optimist şi visător dar e atât de greu să scapi din nisipurile astea mişcătoare ale nefericirii. Şi nefericirea nu este ceva rău, vreun chin, sau vreun alt fel de tristeţe ci e - după cum şi prepoziţia o spune - o lipsă a fericirii. Ne naştem în durere, trăim în durere, murim la fel (dar poate la un alt nivel) şi de aceea fericirea, morfina pentru durere, este probabil singurul lucru pe care ni-l dorim cu adevărat. Şi dacă s-ar da după nişte anumite criterii "mi-aş rupe gâtul" să le îndeplinesc fiindcă unde greşesc...nu ştiu. Şi subliniez! Nu sunt trist. Ci fericirea e plecată singură (şi fără mine) prin ţările calde, acolo unde sunt atâtea concepte exotice încât nici mie nu mi s-ar părea un subcapitol din arheologie. Dar, vorba aia "DON'T WORRY, BE HAPPY!" ! ! !

SUNTEM PUŢIN CARE VREM, CARE PUTEM...

Doamne, sunteţi atât de puţini, atât de puţine. Şi acum vorbesc de oamenii deschişi (open-minded)...
În ultima perioadă am socializat mult live, şi pot să zic că mare e grădina din care au scăpat toate legumele. E ca la piaţa. Fructe şi legume care arată bine, miros bine dar nu au gust, sau au gust de altceva. Am întâlnit oamenii noi, şi mulţi- dar mulţi de tot- sunt...aerieni. Sunt oameni în faţa cărora mă tem să nu spun propoziţii prea complicate, cuvinte prea simandicoase, sau să vorbesc de lucruri prea abstracte, de frică să nu fiu înţeles greşit, sau mai rău, deloc.
Nu ştiu de ce, nu ştiu cum se poate să fie atât de mulţi aşa, dar lipsesc câteva bucăţi bune de educaţie şi nu numai, multora dintre noi. Alţii ascund "unele detalii" atât de evident încât îşi pun singuri punctul pe I, ca şi cum te-ai ascunde după propriul deget. Şi zic da! Da! Sunt şi oameni super, oameni pe care îi sorbi din priviri când vorbesc, care îţi deschid instant în minte scenele pe care ţi le povestesc, dar sunt PUŢINI. Mereu am fost sceptic cu începuturile dar mă simt realmente crispat de fiecare dată când am în faţă un first time din teama de a nu părea de pe Marte (ca Smiley). Credeam că nu am conştiinţa. Se pare că am şi de-asta, chiar multă, şi până acum îi ziceam bun-simţ, iar bunul simt îl confundam cu politeţea - asta ca fapt divers, aşa că până la postarea următoare, SĂNĂTATE!

AMNEZIA DE CARE MI-AM ADUS AMINTE

Mă întrebăm de curând ce anume provoacă amnezia asta generală din sufletele, mintea şi voinţa noastră. Cu toţii suntem animaţi de scopuri. Fără scopuri subiectul existenţei ar fi un vid, dar o dată cu scopurile, apar polurile, centrii de fugă ai atenţiei noastre. Nu am reuşit să găsesc nimic pe lumea asta să se întâmple fără cauza, aşa cum nici proces fără efect nu am văzut. Dar... De multe ori fac(em) lucrurile mecanic. Mergem la şcoală, mâncăm, citim ceva din plăcere, avem o prietenă, ne scriem numele pe o banca... Asta mă duce cu gândul că tindem să trăim după un model, şi-mi e frică de faptul că nu avem loc cu toţii în acelaşi şablon. Sunt atât de sigur că dacă ne-am aminti pentru ce facem ceva, l-am face şi mai bine, poate chiar ne-am bucura că ne iese. În schimb, primim la final o satisfacţie suculentă şi lipsită de vreun gust pentru că nu ne amintim de ce anume am început totul. Cu riscul de a mă repeta, ce ne provoacă amnezia asta? Sunt două variante: noi sau alţii. Noi, în mod inconştient, din rutină, automatisme, lipsa de idealuri, idealuri împrumutate... Sau alţii, pentru că dezorientaţi suntem o pradă uşoară în câmp deschis...
Oricare ar fi răspunsul, hai să ne amintim ce ar trebui să ne motiveze.

SOMN UŞOR

Dormi, liniştit dormi, dormi...
Fii liniştit, n-ai ce pierde aici!
Ce-i urât ai visat, acum treci iar la somn
Nu încerca să te ridici!

Dacă vrei, îţi aduc apa la pat
În caz că-ţi sete sau...
Am văzut, fii liniştit, cum buzele îţi ard,
O să fiu aici, să te privesc, să stau.

Tu dormi, ce-ai visat nu-i aşa,
Nu te ridica, rămâi unde eşti!
Dacă vrei, fruntea ţi-o pot mângâia
Să poţi adormi cu poveşti...

Eşti obosit! Ştim, se vede pe pleoape,
Noi toţi suntem lângă tine aici!
Odihneşte-te-! Odihneşte-te-n pace
Orice-ai face suntem fericiţi!

...

Cu corpul plin de răni, zicând ceva
Ai închis ochii pentru ultima dată.
Tot ce-ai visat până acum nu-i aşa,
Vei vedea! Trezirea de după-ţi arată!

ZOOM ZUM ZOUM

Mi-aduc aminte, eram acum ceva timp în stup şi erau o grămadă de albine pe lângă mine. Eu, trantor mare şi plictisit şi toate calităţile adiacente nu puteam decât să le aud bazâitul şi să le privesc. Acum ceva timp auzisem că albinele fac miere dar observ că albinele din stupul asta nu prea au chef sau nu prea "ştiu cum se face" (copyright Discovery)... Biliard sau frecat menta, ne place să STAAAAAM DEGEABA şi să pierdem timpul. Atunci, văzând care e situaţia, euforizat de atmosfera destinsă ("şi distinsă") mi-am zis că pot să avansez în grad de la trantor la albină doar comparându-mă cu ceilalţi. Ce frumos! Până acum ziceam că eu sunt inactiv şi monoton de la atâta rutină, dar văd că se poate şi mai rău. Bine că am eu trei antene!

DINOZAURII DE LÂNGĂ NOI

E oficial! De azi iz satul de oamenii închişi la mine. Da, da, sunt O GRĂMADĂ ÎMPRĂŞTIATĂ (din pacate) de oameni încuiaţi, plini de prejudecăţi, care poartă ochelari de cal de când sau născut (cred). Sunt oamenii ăştia bătrâni (unii, nu toţi, e important de ştiut) care nu acceptă că lumea se schimbă frăţie... vin ei din Jurassic Park-ul lor să aducă norme de morală în timpul nostru, al meu, al celorlalţi. Acum nu zic că ar trebui să se resemneze şi să plece pe marte cu Smiley dar dacă observă în mică lor fărâmă de univers că au fost depăşiţi, să stea în banca lor. Dar nuuuu... ei, având mentalitate autohtonă one hundred procents trebuie să îi tragă de picioare pe ceilalţi în jos. Parcă Socrate zicea că există tineri sclipitori şi bătrâni senili, dorind să sublinieze că experienţă este folositoare în măsura în care o adaptezi timpului prezent. Totuşi, UNII din cei bătrâni sunt realmente contra ORICE... ei sunt genul ala de şoferi tâmpiti de pe autostradă care văzând că merg cu 80 km/h ocupă două benzi să nu mai treacă deloc cei din spate! Va mulţumim pentru că sunteţi aşa!!!