În dimineţi trezit din letargie ca vampirii
Mă hrănesc din suferinţă şi-asta împotriva firii,
Îmi clatesc ochii cu respingere şi gesturi
Care iau prin surprindere şi contrazic firescul.
Umbrele din jurul meu sunt oameni după titlu,
Nu-i înţeleg deloc dar îi cunosc litru cu litru,
Ei cred că treaba cu trăitul sau cu suferitul
Se va termina când le va-nchide ochii sfârşitul.
Dau să plec, să fug de soare, viaţa asta în reluare
Şi celule albe-roşii mă aduc la disperare,
Hrană fără gust şi rană, spiritul îngust de teamă
Nu mă face să regret că nu ştiu nici cum îi cheamă...
Lacrimile celorlalţi, rămân totuşi lacrimi dacă
Pentru ei înseamnă chin, pentru alţii-nseamnă apă
Şi ce-i apă se usucă, urcă spre cer ca o rugă
Nu găseşte o Ureche şi se-ntoarce să se scurgă...
