Pursuit for happyness...
Ăsta e un film pe care l-am văzut recent, îl are ca actor pe Will Smith, şi după cum şi titlul sugerează, tema, subiectul şi motivul filmului este fericirea. De fapt ar cam fi absenţa fericirii şi motivaţia prin absenţa pe care o dă. E vorba de o familie în destrămare, mamă, tată şi băieţel de vreo şase ani care aleg să caute împlinirea în alte direcţii. Actanţii principali sunt tatăl şi băiatul care trec prin momente grele, rămân fără adăpost, fără muncă, şi cursuri speciale în speranţa de a prinde singurul post vacant de broker şi într-un final, evident, îl obţine şi totul devine ok, un film cu happy end clasic. Treaba e că în viaţa lucrurile se petrec puţin altfel. Un insucces urmat de încă un insucces atrag declinul psihic şi de aici pică tot. Mi-aş dori să putem găsi atât de multe motive să mai încercăm o dată. Întotdeauna am fost un optimist şi visător dar e atât de greu să scapi din nisipurile astea mişcătoare ale nefericirii. Şi nefericirea nu este ceva rău, vreun chin, sau vreun alt fel de tristeţe ci e - după cum şi prepoziţia o spune - o lipsă a fericirii. Ne naştem în durere, trăim în durere, murim la fel (dar poate la un alt nivel) şi de aceea fericirea, morfina pentru durere, este probabil singurul lucru pe care ni-l dorim cu adevărat. Şi dacă s-ar da după nişte anumite criterii "mi-aş rupe gâtul" să le îndeplinesc fiindcă unde greşesc...nu ştiu. Şi subliniez! Nu sunt trist. Ci fericirea e plecată singură (şi fără mine) prin ţările calde, acolo unde sunt atâtea concepte exotice încât nici mie nu mi s-ar părea un subcapitol din arheologie. Dar, vorba aia "DON'T WORRY, BE HAPPY!" ! ! !
