Mă întrebăm de curând ce anume provoacă amnezia asta generală din sufletele, mintea şi voinţa noastră. Cu toţii suntem animaţi de scopuri. Fără scopuri subiectul existenţei ar fi un vid, dar o dată cu scopurile, apar polurile, centrii de fugă ai atenţiei noastre. Nu am reuşit să găsesc nimic pe lumea asta să se întâmple fără cauza, aşa cum nici proces fără efect nu am văzut. Dar... De multe ori fac(em) lucrurile mecanic. Mergem la şcoală, mâncăm, citim ceva din plăcere, avem o prietenă, ne scriem numele pe o banca... Asta mă duce cu gândul că tindem să trăim după un model, şi-mi e frică de faptul că nu avem loc cu toţii în acelaşi şablon. Sunt atât de sigur că dacă ne-am aminti pentru ce facem ceva, l-am face şi mai bine, poate chiar ne-am bucura că ne iese. În schimb, primim la final o satisfacţie suculentă şi lipsită de vreun gust pentru că nu ne amintim de ce anume am început totul. Cu riscul de a mă repeta, ce ne provoacă amnezia asta? Sunt două variante: noi sau alţii. Noi, în mod inconştient, din rutină, automatisme, lipsa de idealuri, idealuri împrumutate... Sau alţii, pentru că dezorientaţi suntem o pradă uşoară în câmp deschis...
Oricare ar fi răspunsul, hai să ne amintim ce ar trebui să ne motiveze.
